Bulgaria
** Disponibilitate Imediata, Plata Cash in Agentie, Transfer Bancar sau Online cu Card Bancar
Moneda: BGN (leva bulgareasca), (1 euro= 1,96 BGN)
Documente necesare: carte de identitate; pasaport pentru copiii sub 14 ani
Zone de interese in Bulgaria: statiunile de la Marea Neagra (Balcic, Sf. Constantin si Elena, Nisipurile de Aur, Sunny Beach, Sozopol), statiunile montane (Bansko, Borovetz, Pamporovo).
Turism: Unul dintre avantajele de a vizita Bulgaria este ca aici se gasesc de toate pentru toti. In timpul iernii, multi schiori se bucura de zapada garantata din statiunile montane Bansko, Borovets si Pamporovo; in timpul verii, la nici 5 ore de mers cu masina, sute de mii de turisti se bronzeaza pe plajele din Nisipurile de Aur, Sunny Beach, Sf. Constantin si Elena sau Obzor. Orase medievale precum Veliko Tarnovo si Nessebar atrag prin frumusetea lor.
Viza:
Cetatenii romani nu au nevoie de viza pentru a calatori in Bulgaria.
Intrarea in Bulgaria este permisa cu pasaportul sau cartea de identitate valabile cel putin 6 luni de la data intrarii pe teritoriul acestui stat.
Pentru verificarea conditiilor privind intrarea si stabilirea pe teritoriul Bulgariei, recomandam consultarea informatiilor oficiale furnizate de autoritatile bulgare:
• Ministerul Afacerilor Externe al Bulgariei
• Ambasada Bulgariei la Bucuresti
Siguranta si criminalitate
Bulgaria este o tara cu un nivel mediu al criminalitatii.
Infractiuni de tipul furtului din buzunare, inselaciunilor sau furtului din masini pot aparea in zone aglomerate (gari, statii, parcari, centre comerciale, benzinarii sau zone de servicii pe autostrazi).
S-au semnalat cazuri de agresiune si furt de autovehicule pe soselele nationale.
Recomandari generale:
• Pastrati in locuri sigure documentele si valorile personale, biletele de calatorie banii, cartile de credit si nu le expuneti in mod vizibil asupra dumneavoastra sau in masini.
• Masinile trebuie incuiate si asigurate cu sisteme de alarma.
• În cazul calatoriei cu autobuzul sau trenul pastrati atentia asupra bagajelor pe intreaga durata a calatoriei.
• Pentru iesirile in orase, in special in zonele aglomerate, lasati documentele personale la hotel si pastrati numai o copie a actelor de identitate (pasaport, permis de sedere).
• Deplasarile cu autoturismul sa se efectueze numai pe timpul zilei si pe artere rutiere principale (drumuri europene si autostrazi).
În cazul in care vi se solicita sa opriti autoturismul si aveti suspiciuni in legatura cu adevarata calitate a persoanelor respective, va recomandam evitarea opririi si deplasarea pana la cel mai apropiat post fix sau mobil de politie, pentru relatarea situatiei si solicitarea de sprijin.
În cazul unor incidente care afecteaza siguranta persoanei sau a bunurilor, va recomandam sa contactati politia locala precum si cel mai apropiat oficiu consular roman.
• Sectia Consulara a Ambasadei Romaniei din Sofia
În cazul unor incidente grave (accidente, talharii), care necesita interventia imediata a autoritatilor bulgare, trebuie apelate urmatoarele numere de urgenta:
• 112 – servicii de urgenta
• 166 – politie
• 160 – pompieri
• 150 – salvarea
Atentie! Daca sunati din greseala la 112, nu inchideti! in caz contrar, vi se poate trimite o masina in locul in care va aflati, pentru a vedea daca totul este in regula!
Sistemul medical
Asigurarea medicala este obligatorie in Bulgaria.
Incheierea politelor de asigurare trebuie facuta in Romania, neexistand posibilitatea incheierii lor in Bulgaria.
Va recomandam cu insistenta sa incheiati o asigurare medicala de sanatate sau sa obtineti Cardul European de Sanatate inainte de a pleca intr-o calatorie.
Daca va imbolnaviti sau aveti un accident pe durata unei sederi temporare intr-un stat membru UE, formularul E112 sau Cardul european de asigurari sociale de sanatate va va da acces la ingrijirile medicale necesare.
Acest Card va va permite sa primiti asistenta medicala necesara in timpul sederii dumneavoastra temporare in orice tara a Uniunii Europene.
Este bine ca asigurarea medicala suplimentara sa fie valabila in toate tarile. in baza unei asemenea asigurari, facultative, aveti acces la serviciile de urgenta atat din sistemul public de sanatate, cat si din cel privat (în functie de tipul politei de asigurare). La incheierea unei asemenea asigurari verificati coordonatele partenerului societatii de asigurare in tara de destinatie si de tranzit.
Va recomandam sa va incheiati, inainte de plecare, o asigurare de calatorie. Aceasta are valabilitate in toate tarile si poate sa acopere de la riscurile de baza (îmbolnaviri, accidente, urgente stomatologice, repatriere sanitara sau in caz de deces) pana la toate riscurile de calatorie, inclusiv pierderea/ furtul/ deteriorarea bagajelor, anularea plecarii in strainatate, falimentul companiei aeriene etc.
Asigurarea de viata s-a dovedit benefica pentru familiile celor decedati in urma unor accidente sau din motive de boala.
În Uniunea Europeana nu aveti nevoie de vaccinari speciale.
Conditii privind traficul auto
• Circulatia auto:
Toate reglementarile privind circulatia pe drumurile publice sunt similare cu cele romanesti in domeniu.
Plata utilizarii drumurilor publice se efectueaza la intrarea pe teritoriul Bulgariei, existand un sistem similar vignetei romanesti. Sunt necesare cartea verde a autoturismului, talon de inmatriculare si permisul de conducere.
• Centura de siguranta:
Este obligatorie folosirea centurii de siguranta
• Folosirea telefonului mobil la volan:
Este interzisa utilizarea telefoanelor mobile de catre sofer, in timpul deplasarii cu autoturismul.
• Parcarea:
În marile orase exista parcari amenajate, prevazute cu aparate de taxare si/sau personal de paza si de incasare a taxelor de parcaj. in cazul parcarii neregulamentare sau unde aceasta manevra este interzisa, este posibila tractarea de catre autoritati a autoturismului la un parcaj special, de unde poate fi recuperat numai dupa perceperea taxelor aferente.
• Aparatele anti-radar si de detectare a radarului:
În Bulgaria este interzisa folosirea aparatelor anti-radar si a detectoarelor de radar.
• Permisul de conducere:
Permisul de conducere romanesc este valabil in Bulgaria.
Atentie! Autoritatile de politie retin cu mare usurinta permisele de conducere, chiar si pentru depasiri ale vitezei maxime admise cu numai 5 km/h. Precizam, de asemenea, ca in cazul in care este retinut permisul, cetateanul roman are obligatia insotirii ofiterului de politie la sectie unde se achita contravaloarea amenzii si se ia la cunostinta despre conditiile in care permisul ii va reveni in posesie. Precizam ca procedura prevede ca permisul sa fie transmis Ambasadei Romaniei la Sofia, numai dupa expirarea perioadei de suspendare si plata amenzii contraventionale.
De asemenea, precizam ca politia locala are obligatia asigurarii unui translator de limba romana sau de larga circulatie, pentru a usura comunicarea. Foarte important, cetatenii care considera ca sunt victimele unui abuz al politiei, pot contesta procesul verbal de contraventie, in termen de 7 zile lucratoare”.
• Informatii pentru cazurile de accident de circulatie:
În caz de accident usor, notati elementele de identificare ale celuilalt autovehicul implicat in accident si ale societatii de asigurare a acestuia.
Daca in urma accidentului sunt raniti, chemati politia locala, dupa ce ati acordat primul ajutor. Adresati-va pentru sprijin partenerului societatii de asigurari din Bulgaria.
Pastrati documentele de plata pana la inapoierea in tara pentru a le prezenta societatii de asigurare.
Daca sunteti membru al ACR (Automobil Clubul Roman), puteti beneficia de asistenta apeland telefonul de permanenta al acestei asociatii.
Telefoane utile pentru informatii privind traficul sau conduita in caz de accident:
• Serviciul de urgente – 112
• Politia – 166
• Salvarea – 160
Reglementari vamale
Limitele cantitative pentru introducerea anumitor produse sunt: tigari: 200 bucati, 1 litru bauturi alcoolice, parfum 50 ml sau 250 ml apa de toaleta.
Conform legislatiei bulgare, la intrarea in Bulgaria se declara bunurile detinute, precum si sumele in leva sau valuta, insumand peste 10.000 euro.
Utilizarea cartilor de credit
In Bulgaria sunt acceptate toate tipurile de carti de credit. Acestea pot fi folosite la majoritatea distribuitorilor de produse sau servicii unde sunt afisate insemnele cardurilor si pot fi utilizate la orice bancomat (ATM). Bancomatele elibereaza bancnote nationale.
Regimul medicamentelor
Sunt excluse atat la intrare cat si la iesire drogurile de orice tip si substantele dopante.
Atentie! Nu luati cu dumneavoastra decat cantitatile de medicamente strict necesare!
Va recomandam sa aveti la dumneavoastra reteta medicului pentru medicamentele care depasesc sfera celor uzuale.
Antibioticele nu se elibereaza decat pe baza de reteta.
Regimul animalelor de companie
Pentru spatiul UE, aveti nevoie de pasaport european pentru animalele de companie. Acest document se poate procura de la medicul veterinar si trebuie sa contina informatii despre vaccinarea antirabica.
Animalul trebuie identificat printr-un microcip electronic. Pana in iulie 2011, se accepta, de asemenea, si un tatuaj lizibil.
|